- Recrutare
Ce beneficii extrasalariale ieftine le poți oferi angajaților
- 2024-05-21
În prezent este destul de greu să găsești un angajat bun. De aceea tot mai mulți angajatori includ în ofertele...
Mai multRecrutarea noilor angajați poate fi o adevărată provocare chiar și pentru cei mai experimentați manageri. Trebuie să stabilească cerințele postului, să atragă candidații potriviți, să gestioneze CV-urile primite, apoi să se ocupe de interviuri, de testarea și de selectarea candidaților. Noi ne-am propus să ajutăm antreprenorii și afacerile locale să se dezvolte, așa că astăzi venim cu 5 sfaturi de la recruiterii DAD pentru o recrutare mai ușoară.
Chiar dacă la prima vedere, pare ceva simplu, recrutarea candidaților e un proces destul de complex. Aceasta presupune mai multe etape, de la stabilirea necesităților reale ale companiei/angajatorului, crearea avatarului candidatului ideal și până la organizarea interviurilor. Totuși, cu ceva noroc și hint-uri de la specialiști, ai toate șansele să găsești specialiștii de care ai nevoie.
Profilul candidatului ideal este descrierea detaliată a tipului de angajat pe care ți-l dorești în companie. Acest instrument te va ajuta să înțelegi, de la bun început, de ce fel de persoană ai nevoie.
Ca să creezi profilul candidatului ideal, trebuie să notezi toate competențele și calitățile pe care ai vrea să le aibă viitorul tău angajat. Asta nu înseamnă că vei căuta un candidat perfect. Pentru că oameni perfecți nu există. În schimb, vei avea o imagine de ansamblu despre cum ar trebui să fie și ce ar trebui să cunoască o persoană ca să fie potrivită pentru postul vacant pe care îl ai. Astfel, îți va fi mai ușor să excluzi candidații nepotriviți și să-i alegi pe cei care seamănă cel mai mult cu angajatul ideal.
Un alt sfat de la recruiterii DAD Human Capital e să acorzi o atenție sporită anunțului de angajare. Acesta nu trebuie să fie nici de 3 pagini A4, dar nici de 4 rânduri.
Fii cât mai explicit. Denumirea postului trebuie să fie clară. De exemplu: Senior Java Developer sau Junior Java Developer. Astfel, candidații înțeleg din start ce limbaj de programare trebuie să cunoască, dar și de câtă experiență de muncă e nevoie.
Menționează 4-5 cerințe de bază ale postului. E vorba de cele esențiale. Restul cerințelor include-le ca opționale. Altfel, riști să nu găsești niciun candidat.
Dacă, în anunțul de angajare, vei scrie despre absolut toate responsabilitățile funcției, chiar și despre cele mai nesemnificative, candidații se pot speria de atâtea sarcini. În plus, dacă vor vedea că nu pot face 2-3 dintre task-urile scrise de tine, pot renunța să mai depună CV-ul. Chiar dacă acele 2-3 sarcini nu sunt foarte importante și, de fapt, se învață pe parcursul activității.
Nu uita nici de beneficiile pe care le oferi. Anunțul de angajare e, totodată, și un instrument de marketing. Beneficiile te diferențiază de concurenți, de aceea ele trebuie să fie reale. Salariul achitat la timp și asigurarea medicală obligatorie nu sunt beneficii. În schimb, un grafic de muncă flexibil, lucrul remote, cadourile și primele sunt beneficii.
Noi îți recomandăm să scrii și despre salariul pe care îl oferi. Așa, vei primi numai CV-urile candidaților dispuși să accepte oferta ta.
Știm că de multe ori salariul depinde de calificarea și experiența persoanei angajate. De aceea nu e neapărat să dai o cifră exactă. Poți scrie un interval. De exemplu: „Salariul pornește de la 10 000 de lei și depinde de nivelul de pregătire a angajatului…” sau „Salariul: 10 000 – 17 000 de lei”.
Nu uita să le spui potențialilor candidați cum să depună CV-ul. Oferă un număr de telefon și un e-mail, menționează ce acte ar trebui să-ți expedieze etc. Scrie care e data limită până la care pot să depună actele și CV-ul.
Citește și: Cum să analizezi CV-urile în 2 minute ca să știi pe cine să inviți la interviu
Mulți manageri s-au obișnuit să publice anunțul de angajare pe site-ul companiei sau pe un site de recrutare și cred că e suficient. Așa făceau cu 5 ani în urmă și funcționa, de ce n-ar funcționa acum?
Ei bine, lucrurile se schimbă. Și se schimbă destul de repede. Astăzi există o mulțime de canale și instrumente de recrutare. Unele mai eficiente, altele mai puțin eficiente. Dacă vrei să găsești cat mai ușor angajații de care ai nevoie, trebuie să identifici care canale și instrumente de recrutare sunt potrivite pentru tine.
Hai să-ți dăm un exemplu. Să spunem că ai nevoie de un SMM. Unde vei publica anunțul de angajare? Pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, LinkdIn), pe un site de recrutare sau în ziarul Makler. Teoretic, viitorul tău angajat poate vedea anunțul oriunde. Practic însă SMM-ul tău, mai degrabă, va găsi anunțul pe Facebook sau Instagram decât într-un ziar.
Să luăm un alt exemplu. Cauți niște lucrători necalificați. Unde vei publica anunțul? Pe pagina de LinkdIn sau pe 999.md?
Dacă ai nevoie de un manager, ai putea să te gândești la o promovare internă sau să soliciți niște recomandări de la parteneri, prieteni sau angajații actuali. Nu uita nici de concurenții tăi. Acolo, de asemenea, poți găsi angajați valoroși, pe care să-i convingi să vină la tine în companie.
Ce faci când ai de spălat niște cămăși? Mergi la râu cu ele? Bineînțeles că nu, pornești mașina de spălat. Atunci de ce n-am folosi toate instrumentele digitale disponibile pentru un proces de recrutare reușit?
Trăim într-un secol al tehnologiilor. În fiecare zi se inventează ceva, apare o aplicație nouă, un site mai bine structurat etc. Nu ezita să profiți de aceste oportunități. Nu-ți fie frică de ce e nou și necunoscut. Testează tot felul de softuri și servicii, sponsorizează-ți postările, schimbă formatul anunțurilor de angajare (video, cartonașe etc.)
Mulți se plâng că în Republica Moldova e un deficit de talente și e greu de găsit angajați buni. Mulți au plecat peste hotare, pe an ce trece, avem tot mai puțini studenți, tinerii nu prea aleg să revină din străinătate ca să muncească acasă etc. Da, asta e o realitate, dar lucrurile nu sunt atât de sumbre precum pot părea.
Oameni buni sunt. Numai că ai nevoie de un pic de răbdare și încredere din partea ta. Uneori, pentru a avea niște angajați buni, trebuie să accepți să angajezi pe cineva care încă nu are experiența necesară și să investești în instruirea lui. Da, la început, va trebui să suporți niște cheltuieli. Dar, în timp, acestea se vor răscumpăra.
Pentru mai multe recomandări, contactează-ne! Activăm în domeniul HR de mai bine de 6 ani. Recruiterii noștri au testat o mulțime de metode și strategii și le-au identificat pe cele mai eficiente. Așa că, dacă te gândești să externalizezi serviciile de recrutare, poți avea încredere în DAD Human Capital.