- HR Advisory
Concediile în 2024. Ce trebuie să știe fiecare angajator
- 2024-04-16
În 2024, au intrat în vigoare mai multe modificări făcute la Codul Muncii. Și pentru că legislația muncii îi privește...
Mai multPlanul de carieră este un instrument prin care se stabilește parcursul profesional al fiecărui angajat din cadrul unei companii. Acesta se bazează pe obiectivele profesionale ale angajatului și include un șir de acțiuni pe care trebuie să le facă angajatul pentru a-și atinge obiectivele. Astăzi îți spunem cum poți să elaborezi un plan de carieră și de ce e important să o faci.
Să zicem că ai un magazin de electrocasnice și angajezi un vânzător. Ca să gândești un plan de carieră pentru acest nou angajat, află care sunt obiectivele lui profesionale. Să presupunem că noul tău vânzător își dorește să devină șef de tură.
Pornind de la acest obiectiv al noului tău angajat, stabilești pașii pe care el ar trebui să-i facă pentru a obține ceea ce vrea.
De exemplu:
Aici ți-am propus doar un mic exemplu ca să înțelegi despre ce e vorba. Un plan de cariere bun este mult mai complex. Acesta descrie traseul profesional al unui angajat chiar din ziua când a obținut jobul. Planul de carieră include posibilitățile de promovare, cursurile de dezvoltare, abilitățile pe care trebuie să le dobândească etc.
Un plan de carieră bine definit e util atât pentru companie, cât și pentru angajați. De ce? Pentru că aduce un șir de beneficii ambelor părți.
Când oamenii știu exact ce parcurs profesional îi așteaptă în compania ta, pot să decidă obiectiv dacă doresc sau nu să muncească pentru tine.
Existența unui plan de carieră pentru fiecare angajat te va ajuta să le prezinți de la bun început care va fi traseul lor profesional. Astfel, ei vor cunoaște ce posibilități de dezvoltare există și unde pot să ajungă.
Acest lucru, te va ajuta să-i excluzi, din start, pe candidații care au alte obiective și așteptări.
Planul de carieră reflectă modul în care un angajat ar trebui să evolueze din punct de vedere profesional. Drept urmare, acest instrument îți va prinde bine și atunci când vei dori să verifici cât de bine se descurcă angajații tăi cu sarcinile pe care le au de făcut.
Un plan de carieră bine pus la punct se bazează pe atingerea anumitor scopuri profesionale. Un astfel de scop poate fi obținerea unei promovări. Pe lângă scop, planul de carieră include și acțiunile pe care ar trebui să le facă angajatul pentru a-și atinge scopul. În cazul nostru – urmarea unui curs, dobândirea unor competențe noi etc.
Dacă ai un plan de carieră pentru fiecare angajat în parte, vei ști când e să promovezi pe cineva și pe cine anume merită să avansezi în funcție.
Deseori se întâmplă ca atunci când un angajat obține o promovare, ceilalți angajați să te acuze de favoritism. Existența unui plan de carieră pentru fiecare angajat te va ajuta să eviți acest lucru neplăcut. Cum? Prin faptul că asigură transparență. Fiecare știe exact ce trebuie să facă pentru a fi avansat în funcție și știe că, dacă va depune efortul necesar, va fi promovat destul de repede.
Studiul „Why&How People Change Jobs”, efectuat de LinkedIN, arată că 45% dintre angajații care își dau demisia o fac din cauza lipsei posibilităților de promovare. Oamenii hotărăsc să plece din companie atunci când se simt plafonați. Atunci când cred că nu mai au ce învăța și unde crește.
Dacă vei gândi un plan de carieră pentru fiecare persoană din compania ta, vei reduce considerabil fluctuația de personal. Cunoscându-și parcursul profesional, angajații tăi vor continua să muncească pentru tine.
Când oamenii fac mult timp același gen de activitate, poate apărea așa-numitul sindrom burnaut. Un plan de carieră eficient va asigura diversificarea sarcinilor pe care angajații tăi le vor avea de realizat.
Citește și: Dacă faci aceste 5 lucruri, vei recruta cei mai buni angajați
Hai să analizăm un alt exemplu! Să presupunem că administrezi o companie de IT și practic întotdeauna ai nevoie de developeri și programatori.
Ei bine, planul de carieră pentru angajații tăi ar putea fi următorul:
Internship (3 luni)→ Junior Developer (1 an)→MiddleDeveloper(2 ani) → Senior Developer.
Iar trecerea de la o etapă la alta să fie condiționată de atingerea anumitor obiective. De exemplu – dobândirea unor noi competențe și abilități,
Concluzia: Vezi necesitățile companiei (developeri buni) și analizezi posibilitățile companiei (resurse pentru internship, resurse pentru salarii etc).
Acest plan este unul general, pentru absolut toate persoanele care vin în compania ta ca developeri și nu au experiență. Dacă vine cineva cu experiență de muncă, îl vei trece automat la etapa cu care corespunde.
Chiar dacă majoritatea angajaților tăi au aceeași profesie (developeri), capacitățile, necesitățile și dorințele lor diferă de la om la om. Cineva a venit în compania ta ca să acumuleze experiență și să învețe de la cei mai buni. Tot ce-și dorește el în următoarele 6 luni e să asimileze cât mai multe informații utile.
Altcineva își dorește să ajungă Senior Developer cât mai repede și să primească un salariu pe măsură. Iar altcineva visează să ajungă manager de proiect și să aibă o echipă cu care să lucreze.
Concluzia: Asta înseamnă că, în varianta ideală, fiecare angajat trebuie să aibă un plan de carieră personalizat.
Uite că un plan de carieră personalizat înseamnă să adaptezi planul general în funcție de personalitatea fiecărui angajat. Nu e obligatoriu să faci asta. Uneori, e suficient să ai un plan de carieră general și lucrurile merg ca pe roate.
Totuși, dacă vei avea un plan de carieră personalizat pentru fiecare angajat, vei avea doar de câștigat. De ce? Pentru că fiecare va obține ceea ce vrea. Angajații vor primi promovarea/salariul la care au visat. Iar tu – angajați mulțumiți, care muncesc bine.
Exemplu:
Alex și Max sunt developeri la început de cale.
Max vrea să ajungă Manager de proiect. Să aibă subalternii lui – o echipă de developeri, alături de care să realizeze proiecte interesante. Lui îi place să muncească în echipă, să organizeze lumea, să comunice cu fiecare etc.
Alex își dorește să ajungă Senior Developer cât mai repede, de aceea muncește foarte mult, chiar și peste program. Lui îi place ceea ce face și știe că salariul unui Senior Developer îi va asigura o viață decentă. El nu e o persoană vorbăreață. Interacționează cu colegii doar atunci când e nevoie de rezolvat vreo problemă ce ține de muncă. În schimb, lucrează foarte bine singur, e responsabil și realizează toate sarcinile la timp.
Ai un plan de carieră general. Potrivit planului, la un moment dat, fiecare dintre angajații tăi va ajunge Manager de proiect. Alex nu-și dorește asta. Și poate că nici nu are aptitudinile necesare pentru un astfel de post. Promovându-l în această funcție, îl vei forța să facă ceea ce nu-i place. Iar la scurt timp, e posibil să te lipsești de un angajat prețios.
Dacă vrei să afli care sunt principalele traiectorii de dezvoltare profesională, descarcă Cum să faci un plan de carieră pe 5 ani pentru fiecare angajat.
Aici găsești:
Pentru mai multe informații, contactați-ne!