- Recrutare

Ce beneficii extrasalariale ieftine le poți oferi angajaților
-
2024-05-21
În prezent este destul de greu să găsești un angajat bun. De aceea tot mai mulți angajatori includ în ofertele...
Mai multO nouă lună vine cu un nou episod de DAD Expert. După cum ți-am promis, invităm oameni valoroși cu care discutăm despre cele mai actuale subiecte ce țin de domeniul HR. De data aceasta, ne-am gândit că ai vrea să afli opinia unui specialist HR despre recrutarea la maib, despre provocări, instrumente de recrutare și alte aspecte interesante. Așa că n-am stat mult pe gânduri și am invitat-o la un dialog pe Svetlana Bodaci, Director Resurse Umane maib.
Am discutat din experiență despre cum a evoluat domeniul HR din RM în ultimii 20 de ani, despre cum a început ținând mai mult de partea de acte și cum a ajuns astăzi să se axeze pe creșterea și loializarea angajaților.
De asemenea, am vorbit și despre procesul de recrutare în sine. Svetlana Bodaci ne-a împărtășit din experiența în calitate de Director HR, maib. Ne-a povestit ce instrumente utilizează, pe care le consideră mai eficiente, cât durează procesul de recrutare și cum să faci să nu pierzi candidații dacă procesul de recrutare include mai multe etape și durează mai mult timp.
Un alt subiect pe care l-am abordat în cadrul interviului este motivarea angajaților. Am vorbit despre sisteme de motivare și programe de loializare, despre promovarea angajaților și investiția în instruirea tinerilor specialiști. Am descoperit că în cadrul maib există un echilibru perfect între tânăra generație și specialiștii cu zeci de ani de experiență în spate. Am aflat și despre oportunitățile unice pe care compania le oferă angajaților săi, indiferent că fac parte din echipă de ani de zile sau sunt noi angajați.
Totodată, ne-am bucurat să aflăm că maib are parteneriate cu câteva universități din Moldova, implicându-se astfel în pregătirea specialiștilor din domeniu.
Am vorbit și despre loializarea angajaților. Până la urmă, cum altfel putem minimiza rata fluctuației de personal decât motivându-ne angajații să rămână în companie cât mai mult timp. Drept urmare, am discutat și despre acest aspect. Mulți angajatori consideră că pentru motivarea angajaților e nevoie de un buget enorm. Totuși, se pare că există posibilități de a loializa angajații și cu costuri minime. Oricum, acești bani nu trebuie clasificați ca fiind o cheltuială, ci, mai degrabă, o investiție în dezvoltarea companiei.
Citește și: Cum recrutarea influențează autoritatea angajatorului
Vizionează interviul integral și află mai multe informații practice despre procesul de recrutare. Vezi cum poți atrage angajații potriviți. Informează-te despre cultura organizațională și importanța ei, despre sisteme de motivare extrasalariale și programe de loializare.
Vezi și: Provocările în recrutare cu Maxim Agbaș cofondator „SavurosTV” | DAD Expert
Pentru mai multe informații, contactează-ne!