- Altele

Ce întrebări să pui înainte de a externaliza contabilitatea
-
2024-10-23
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ai decis deja să externalizezi contabilitatea. Deci nu mai e nevoie să-ți demonstrăm avantajele...
Mai multDacă ai privit filmul „Jobs” – o producție despre Steve Jobs, cofondatorul și CEO-ul firmei Apple Computers, poate te-ai surprins adesea la gândul că acest om era, pur și simplu, genial. Într-adevăr, ideile lui au schimbat lumea tehnologiilor. Ei bine, uite că și în Republica Moldova există oameni capabili să gândească și să creeze lucruri mărețe. În cel mai recent episod de DAD Podcast, l-am avut drept invitat pe Vitalie Eșanu, fondatorul și directorul companiei Informbusiness.
Acesta ne-a povestit despre cum a luat ființă compania pe care o conduce, de la ce idee au pornit fondatorii ei, dar și despre cât de greu le-a fost să contribuie la implementarea unor reforme în Industria Electronică din Republica Moldova.
Totodată, ne-a vorbit despre componentele pe care le produce și le vinde compania sa, dar și despre partenerii cu care colaborează.
Se pare că produsele electronice create în Republica Moldova se utilizează pe larg în toată lumea. Și când spunem asta, nu exagerăm deloc.
„Astăzi, în peste 150 de orașe din lume se exploatează tehnica noastră. Asta în diferite țări, începând de la Vladivostok, până la San Francisco, dacă o luăm pe orizontală. Și pe verticală, de la Murmansk, după cercul polar, până la Bișkek care se află în Kârgâzstan”, susține Vitalie Eșanu.
Am fost curioși să aflăm dacă Vitalie Eșanu s-a gândit la o extindere a companiei sale și pe piața automobilistică. Iar dacă da, ce crede despre asta și de ce are nevoie pentru a face acest pas.
Fiind întrebat despre impactul pe care l-a avut și continuă să-l aibă Războiul din Ucraina asupra companiei sale, antreprenorul a spus că afacerea sa a fost afectată foarte mult, pentru că mai mulți parteneri cu care lucra erau din Rusia, Belarus și Ucraina.
Citește și: Cum ne asigurăm că clienții înțeleg informațiile contabile
Vizionează interviul integral și află mai mult despre realizările Informbusiness și despre planurile de viitor ale companiei.
Pentru mai multe informații, contactează-ne!