Calcularea salariilor în outsource – ce beneficii obții
calcularea salariilor cover

Calcularea salariilor în outsource – ce beneficii obții

23.01.2021

Calcularea salariilor este un proces care implică multă concentrare, atenție la detalii și gestionarea eficientă a timpului. De obicei, de calcularea salariilor se ocupă contabilul sau contabilul-șef al companiei. Dar există și opțiunea de a externaliza acest serviciu. Adică, nu externalizezi toată contabilitatea, ci doar partea ce ține de calcularea salariilor. Astfel, te asiguri că toată munca e făcută la timp și corespunde legislației în vigoare, în timp ce contabilul tău se poate concentra asupra celorlalte aspecte ale contabilității. Azi vorbim anume despre acest subiect, despre ce înseamnă calcularea salariilor în outsource și ce beneficii îți poate aduce.

Ce presupune calcularea salariilor

Salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate de către un angajat în baza contractului individual de muncă. Sau, într-un limbaj mai simplu, banii pe care îi primește o persoană pentru munca pe care o realizează într-o anumită perioadă de timp (o săptămână/o lună etc.). Acesta include: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.

Când vorbim de calcularea salariului ne referim nemijlocit la procesul în care se determină suma de bani pe care o va primi salariatul pentru munca pe care o îndeplinește, valoarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și impozitele care trebuie reținute.

Așadar, contabilul va determina câte zile și câte ore s-a muncit, dacă angajatul respectiv a fost în concediu de odihnă ori dacă a fost bolnav. Dacă angajatul a fost plecat în concediul de odihnă, contabilul va calcula indemnizația pentru concediul de odihnă. Dacă angajatul a fost bolnav, se va determina suma indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.

De asemenea, contabilul va verifica dacă angajatul nu a solicitat zile libere din cont propriu. Va calcula suma impozitelor care trebuie să fie reținute. Aici vorbim de impozitul pe venit, care constituie 12% din venitul impozabil. Totodată, contabilul va verifica de ce scutiri beneficiază angajatul și va reține prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în valoare de 9% din salariul angajatului.

Calcularea salariilor în 2024 – aspecte importante

Înainte de a veni cu un exemplu, hai să precizăm câteva aspecte:

Cuantumul salariului se stabilește la încheierea contractului de muncă și se plătește pe unitate de timp numai în bani. Suma acestei remunerări nu poate fi mai mică decât salariul minim garantat. Apropo, despre salariul minim garantat am scris aici.

calcularea salariilor fotografie simbol

Salariul brut este salariul calculat împreună cu impozitele și toate celelalte cheltuieli aferente. De obicei, anume acest salariu figurează în Contractul individual de muncă.

Salariul net este salariul din care au fost scăzute impozitele și contribuțiile aferente. Salariul net reprezintă suma de bani pe care angajatul o va primi de facto.

Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală constituie, în 2024,  9% din salariu.

Impozitul pe venit, în 2024,este 12% din venitul impozabil. Adică, din diferența dintre salariul brut și suma primei de asigurare și a scutirilor.

Care sunt scutirile de care pot beneficia salariații în 2024:

  1. Scutirea personală care constituie 27 000 de lei pe an sau 2 250 de lei/lunar;
  • Scutirea personală lunară majorată, în valoare de 2 625, acordată pentru persoana care:
  • s-a îmbolnăvit și a suferit de boala actinică provocată de consecințele avariei de la C.A.E. Cernobîl;
  • este persoană cu dizabilități și s-a stabilit că dizabilitatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;
  • este părintele sau soția (soțul) unui participant căzut sau dat dispărut în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, cât și în acțiunile de luptă din Republica Afghanistan;
  • este persoană cu dizabilități ca urmare a participării la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova, precum și în acțiunile de luptă din Republica Afghanistan;
  • este persoană cu dizabilități de pe urma războiului, persoană cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, persoană cu dizabilități severe și accentuate;
  • este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.
  • Scutirea pentru persoane întreținute (copii minori, copii care își fac studii în țară sau în străinătate, părinții-pensionari cu condiția că venitul anual al acestora nu depășește suma de 11 280 de lei), în valoare de 9 000 de lei/an sau 750 de lei lunar;
  • Scutirea majorată pentru persoane întreținute (persoane cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, persoane cu dizabilități severe și accentuate), care constituie 19 800 de lei/an sau 1650 de lei/lună.

Calcularea salariilor în 2024 – contribuții sociale

Așadar, din salariul brut, angajatorul scade prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozitul pe venit.

Ulterior, angajatorul calculează din fondul de salarizare și achită contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii în mărime de:

– 29% la suma salariilor și recompenselor calculate lunar pentru toți angajații – pentru angajatorii autorităților/instituțiilor bugetare și autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, cu excepția instituțiilor de învățământ superior și a instituțiilor medico-sanitare

– 24% la suma salariilor și recompenselor calculate lunar pentru toți angajații – pentru angajatorii sectorului privat, instituțiilor de învățământ superior și ai instituțiilor medico-sanitare.

!!! Asta suplimentar la salariul brut.

Calcularea salariilor. Studiu de caz

Ion este angajat în funcția de inginer în cadrul companiei X. Salariul brut al lui Ion este de 30 000 de lei. Ion are la întreținere 3 copii minori.

Așadar, hai să calculăm, ce salariu va primi Ion de facto.

Din suma de 30 000 de lei, angajatorul va reține:

prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în valoare de 9%: 30 000 x 0,09 = 2 700 de lei.

impozitul pe venit, în mărime de 12% din venitul impozabil:

Venitul impozabil = Salariul brut – Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală – Scutiri

Valoarea scutirilor: 2 250 (scutirea personală lunară) + 750 x 3 (scutirea lunară pentru persoana întreținută) = 4 500 de lei

Venitul impozabil: 30 000 – 2 700 – 4 500 = 22 800 de lei

Impozitul pe venit: 22 800 * 0,12 = 2 736 de lei

Mărimea salariului net al lui Ion va fi calculat după următoarea formulă:

Salariul net = Salariul brut – Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală – Impozitul pe venit

Salariul net = 30 000 – 2 700 – 2 736 = 8 368 de lei = 24 564 de lei

Concluzie:

Cu un salariu brut de 30 000 de lei, Ion va primi un salariu net de 24 564 de lei. Totodată, pentru ca Ion să primească acest salariu, angajatorul lui va achita un salariu total de 37 200 de lei.

Ce presupune calcularea salariilor în regim outsourcing

Calcularea salariilor în regim outsourcing înseamnă să externalizezi acest serviciu spre o companie de contabilitate. Adică, de calcularea salariilor pentru angajații companiei tale se va ocupa o firmă din extern, și nu un contabil angajat în cadru companiei.

Compania de contabilitate către care vei externaliza calcularea salariilor se va ocupa de:

  • calcularea salariilor și a onorariilor spre plată;
  • pregătirea transferurile salariilor și a onorariilor la conturile de card ale salariaților;
  • verificarea corectitudinii calculării salariilor și a onorariilor;
  • calcularea și reținerea impozitelor și a alocațiilor de stat aferente salariilor și onorariilor;
  • înregistrarea operațiunilor aferente calculului salariilor în programul 1 C.

Există și opțiunea de a externaliza contabilitatea integral. Contactează-ne și solicită mai multe informații despre serviciile și oferta DAD Accountant.

Avantajele externalizării serviciului de calculare a salariilor

Procese organizate, bine puse la punct

Într-o firmă de contabilitate toate procesele de muncă sunt deja organizate astfel, încât să fie funcționale și cât mai eficiente.

Confidențialitate – minimizezi riscul de scurgere a informațiilor

Informațiile ce țin de salarizarea angajaților sunt confidențiale. Uneori, când de calcularea salariilor se ocupă un om din intern, de exemplul, contabilul tău, sunt posibile anumite scurgeri de informații. Asta pentru că intervine factorul uman.

Crearea unui sistem personalizat de securitate a datelor și operațiunilor este costisitor și necesită un anumit nivel de experiență în domeniu. Dacă nu întreprinzi măsurile de securitate necesare, expui atât angajații, cât și compania la riscuri precum: extragerea fondurilor, furt de date cu caracter personal etc.

În caz că alegi să externalizezi calcularea salariilor spre o companie din extern, toate informațiile vor rămâne confidențiale. Unul dintre principalele avantaje ale furnizorilor de servicii payroll sunt normele înalte de securitate. Companiile din acest domeniu investesc sume mari pentru a implementa metode sigure de stocare și protecție a datelor. Aceste companii, de obicei, stochează date descentralizat, pe mai multe servere. Aceste măsuri, combinate cu facilitatea de a face backup-uri regulate, permit securizarea datelor și recuperarea lor în cazul în care acestea au fost deteriorate sau șterse.

Obții o echipă care acoperă tot volumul de muncă ce ține de salarii

Când apelezi la o firmă de contabilitate pentru calcularea salariilor, beneficiezi de serviciile unei echipe. La DAD Accountant, o echipă este formată din contabilul-șef, contabil și asistent contabil. Astfel, tot volumul de muncă ce ține de calcularea salariilor este pe deplin acoperit.

Minimizezi riscul penalizărilor și a erorilor

O firmă de contabilitate este mereu în pas cu toate modificările legislative din domeniu. Apelând la DAD Accountant, de exemplu, vei minimiza riscul erorilor, pentru că specialiștii noștri sunt la curent cu toate modificările legislative și au grijă să te informeze în timp util.

Procese automatizate

Pentru că tindem să fim cât mai productivi, am lucrat la automatizarea unor procese. Drept urmare, dacă apelezi la noi, vei beneficia de aceste lucruri. Automatizarea proceselor de lucru, după cum știi, ajută la reducerea erorilor și la rezultate mult mai bune.

Economisești timp și bani

Odată ce externalizezi procesarea salariilor, detartamentul tău HR și cel contabil vor avea mai mult timp pentru alte responsabilități mai importante (de ex: elaborarea și adaptarea strategiilor).

Totodată, vei economisi și bani. Chiar dacă, la prima vedere, externalizarea unui serviciu implică cheltuieli suplimentare, dacă analizezi mai bine, vei constata că economisești.

Procesarea salariilor pe intern presupune atât cheltuieli de retribuire a muncii pentru specialiștii implicați, dar și cheltuieli pentru întreținerea softurilor specializate. Dacă compari aceste cheltuieli cu cheltuielile pe care le-ai avea externalizând acest serviciu, vei constata că externalizarea activității de salarizare te costă mai puțin decât întreținerea departamentelor interne responsabile de această activitate.

Ce spune specialistul DAD?

Am discutat cu Elena Condrea, team leader la DAD Accountant, și am rugat-o să ne explice în ce anume constă serviciul de calculare a salariilor la DAD Accountant. Totodată, am întrebat-o pentru cine a fost gândit acest serviciu, cui i se potrivește și cui nu. Iar spre final, am scos în evidență beneficiile pe care le obțin clienții noștri.

Calcularea salariilor la DAD Accountant

În ce constă serviciul de calculare a salariilor de la DAD Accountant?

Serviciul de calculare a salariilor este o componentă esențială a serviciilor de contabilitate pe care DAD le oferă clienților săi. Calculul salariilor se efectuează, de obicei, în ultima zi a lunii sau în primele zile ale lunii următoare și include următoarele etape:

  • Colaborăm cu departamentul HR, fie din cadrul DAD, fie din cadrul echipei clientului, pentru a se asigura că toate modificările aferente lunii de calcul a salariilor au fost efectuate: aprobarea ordinelor de concedii anuale, din cont propriu și medicale, efectuarea majorărilor salariale, modificările de funcție și, în final, aprobarea tabelului de pontaj.
  • După verificarea tabelului de pontaj, colectăm și centralizăm toate informațiile necesare pentru calcularea salariilor, inclusiv orele lucrate, concediile, bonusurile și alte beneficii.
  • Calculăm salariile brute și nete pentru fiecare angajat efectuând toate reținerile (impozit pe venit, prime de asigurare medicală).
  • Aplicăm corect toate reținerile din salariul angajatului și calculăm impozitele pe care le suportă angajatorul, asigurând conformitatea cu legislația în vigoare.
  • Generăm lista cu salarii spre plată și le coordonăm cu clientul, iar la necesitate efectuăm ajustări.
  • După aprobarea salariilor, le punem la plată.
  • Pregătim actele necesare spre semnare și le expediem prin chatul de lucru sau e-mail pentru a fi semnate de client și angajații lui.
  • Pregătim și depunem declarațiile fiscale și rapoartele necesare aferente salariilor și impozitelor salariale către autoritățile fiscale.
  • Oferim consultanță și suport în ceea ce privește legislația muncii și fiscalitatea salariilor, asigurându-ne că clienții noștri sunt mereu informați și conformi cu reglementările legale.
  • Asigurăm confidențialitatea și securitatea datelor salariale.

Ce NU facem legat de salarii?

  • Nu ne implicăm în negocierea salariilor între angajatori și angajați.
  • Nu luăm decizii privind angajarea sau concedierea personalului.
  • Nu gestionăm evaluările de performanță sau deciziile legate de promovări și bonusuri, acestea fiind responsabilitatea directă a angajatorului.
  • Nu ne implicăm în gestionarea conflictelor de muncă sau a disputelor între angajatori și angajați.

Pentru cine sunt serviciile DAD Accountant

Pentru cine este potrivit acest serviciu?

Serviciul de contabilitate outsourcing, care prevede și serviciul de calculare a salariilor este potrivit pentru diverse tipuri de organizații care doresc să externalizeze funcțiile contabile pentru a beneficia de expertiză profesională, eficiență și conformitate legală. Acest serviciu este ideal pentru:

  • Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM-uri)
  • Start-upuri
  • Organizații non-profit

Beneficiile colaborării cu DAD Accountant

Ce beneficii obțin companiile care apelează la DAD Accountant pentru serviciul de calculare a salariilor?

Precizie și conformitate legală

Asigurăm calcularea corectă a salariilor și respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, reducând riscul de penalități și sancțiuni.

Eficiență operațională

Externalizarea procesului de calculare a salariilor permite companiilor să se concentreze pe activitățile lor principale, economisind timp și resurse interne.

Confidențialitate și securitate

Protejăm datele importante ale angajaților și companiei, asigurând confidențialitatea și securitatea informațiilor salariale.

Consultanță și suport

Oferim consultanță specializată și suport continuu în ceea ce privește legislația muncii și fiscalitatea salariilor, menținând clienții informați și conformi cu reglementările.

Flexibilitate și scalabilitate

Serviciile noastre sunt adaptabile nevoilor specifice ale fiecărei companii, indiferent de dimensiunea sau complexitatea acesteia.

Reducerea costurilor

Externalizarea poate reduce costurile asociate cu gestionarea internă a salariilor, inclusiv costurile cu personalul și tehnologia necesară.

– Acces la tehnologie avansată

Utilizăm soluții software de ultimă generație pentru a asigura un proces de calculare a salariilor eficient și fără erori.

Îți mulțumim, Elena!

Dacă ai nevoie de servicii de contabilitate, contactează-ne! Îți vom oferi toate informațiile de care ai nevoie pentru a înțelege dacă serviciile DAD Accountant sunt sau nu potrivite pentru compania ta. Între timp, aici poți vedea prețul aproximativ pentru serviciile noastre.