Horeca angajează din nou - Postpandemie - DAD Human Capital

HoReCa angajează din nou

17.09.2020

Peste noapte, HoReCa la fel ca și majoritatea industriilor, s-a trezit într-o realitate absolut diferită. Este vorba despre noaptea precedentă zilei de 17 martie 2020, atunci când a fost declarată starea de urgență în legătură cu COVID-19 – perioada care a însemnat pentru HoReCa stagnare, ,,blurarea” perspectivelor și creșterea gradului de incertitudine.

Din acel moment, viitorul industriei a devenit direct dependent de durata restricțiilor. Activitatea HoReCa s-a redus la prestarea serviciilor de livrare, ceea ce reprezintă maxim 20% din veniturile totale pe care le înregistrează companiile din acest sector. În aceste circumstanțe, angajatorii au fost nevoiți să reducă personalul sau să treacă angajații în statutul de șomaj tehnic.

Conform statisticilor preliminare, 90% din companiile HoReCa și-au sistat activitatea (complet sau parțial) și au intrat în șomaj tehnic. Conform studiului efectuat de către experții Camerei de Comerț Americane din Moldova, 68% din companiile HoReCa și-au sistat complet activitatea în urma restricțiilor introduse, iar 82% au menționat că restricția de desfășurare a activităților va avea un impact absolut asupra lor în următoarele 2-5 luni. Încă 14% din companiile incluse în studiu au menționat că restricțiile vor avea un impact semnificativ asupra lor. Astfel, aplicând o aritmetică simplă, observăm că doar 4% din companiile HoReCa nu consideră restricțiile introduse drept un risc sau o sursă de incertitudine pentru activitatea lor.

Care sunt cele mai solicitate poziții?

Reducerea personalului și limitarea la activitățile de livrare a influențat direct și imediat procesul de recrutare a companiilor HoReCa. Astfel, în perioada restricțiilor companiile din acest sector s-au orientat mai mult spre recrutarea activă pentru posturile de curieri, șoferi și manageri de vânzări online. Amploarea acestei tendințe poate fi dedusă din exemplul Pizza Hut (cea mai mare franciză de pizza din lume). Compania a recrutat peste 30000 de curieri în perioada pandemică. O altă adaptare interesantă a companiei în acest context este faptul că angajații recrutați puteau începe lucrul în decurs de 5 ore de la angajare.

Deși o parte din acțiunile și soluțiile aplicate de către companiile HoReCa par a fi destul de radicale, ele totuși au permis industriei să reziste. Majoritatea companiilor din acest sector și-au reluat activitatea după anularea unei serii de restricții, încercând să revină la modelul obișnuit de activitate. Evident, circumstanțele actuale au impus afacerile HoReCa să se acomodeze cu ,,noua realitate”. Reorganizarea modelelor de business în acest sens a atins toate aspectele, începând de la restructurarea cheltuielilor și ajungând până la căutarea și implementarea noilor modalități de recrutare și angajare.

Deși perioada pandemică a dictat un proces de recrutare destul de specific și restrâns, o dată cu anularea restricțiilor corespunzătoare, HoReCa a început să recruteze și pentru restul posturilor. Spre exemplu, Dunkin’ a anticipat recrutări masive după eliminarea restricțiilor. Este vorba despre planificarea a aproximativ 25.000 de recrutări în perioada de post pandemie. Exemplul Dunkin’, de fapt, este o reflecție a tendinței mondiale și firești – după o pauză HoReCa încearcă să revină la activitatea normală.

Pe data de 15 iunie 2020 companiile HoReCa din Republica Moldova și-au reluat activitățile, respectiv, au început să-și relanseze procesul de recrutare. Marea provocare a noului proces de recrutare a devenit “gestiunea fricilor” pe care le au potențialii angajați. Aceste frici, fiind raportate la circumstanțele actuale pot fi justificate destul de simplu: lucrul în domeniul HoReCa presupune interacțiunea permanentă cu oamenii, ceea ce mărește riscul de infectare a angajaților. Portalul Vox.com a publicat scurte interviuri cu angajați din domeniul HoReCa, conform cărora s-a demonstrat că, într-adevăr, frica de infectare este cea mai mare frică a angajaților din acest sector.

 În acest context, procesul de recrutare ar trebui să devină mai flexibil, dar totodată și mai delicat în ceea ce privește abordarea potențialului angajat. Conceptul noului model de recrutare ar trebui să se bazeze pe noua ,,Normalitate”, în care circumstanțele actuale sunt oferite potențialului angajat drept risc care poate fi minimizat prin acțiuni corespunzătoare, dar nicidecum drept un factor decisiv care impune angajatul să renunțe la un job din acest sector. Interviurile cu potențialii angajați HoReCa ar trebui să se deosebească printr-un grad înalt de transparență informativă, acesta fiind un instrument eficient de predispunere a candidatului.

Listă de recomandări pentru consolidarea echipei

Pentru a reduce riscurile aferente angajaților, companiile HoReCa activează respectând un șir de reguli stricte. Organizația Mondială a Sănătății a elaborat o scurtă listă de recomandări pentru industria HoReCa. Respectând aceste reguli, compania devine mai atractivă pentru potențialii angajați, și totodată, inspiră siguranță echipei deja create. Apropo, procesul de menținere, consolidare și motivarea a unei echipe HoReCa deja existente este la fel de dificil ca și procesul de recrutare descris mai sus. Dorim să vă ajutăm în această misiune, de aceea, am pregătit un mini set de recomandări îndreptate spre consolidarea echipei pe care deja o aveți

●     Păstrați echipa ,,la curent” cu evoluția companiei și prognozele apropiate. Fricile angajaților țin nu doar de riscul de infectare, dar și de stabilitatea locului de muncă. Astfel, ar fi bine să puneți accent pe transparența deciziilor și a vectorilor de dezvoltare.

●     Unitate și integritate. În cazul în care o parte din angajați lucrează de acasă, nu ezitați să folosiți instrumente digitale pentru a-i conecta cu angajații in-house. Acest lucru va contribui semnificativ la consolidarea spiritului de echipă.

●     Profitați de perioada mai lentă pentru a vă antrena echipele și pentru a implementa noi modalități de lucru. Implicați toată echipa în această activitate, indiferent dacă sunt echipe care lucrează direct cu clienții, și echipe care lucrează în back-office.

●     Discutați informal și direct cu angajații despre noile modalități de lucru, despre așteptările și resursele reale.

Pandemia de coronavirus este o criză mondială fără precedent în istoria contemporană. Cu părere de rău, niciun expert sau oficial guvernamental nu știe cât va dura, nici care va fi dauna economică finală asupra fiecărei industrii în parte. În cazul HoReCa, cert este faptul că oamenii continua să renunțe să se strângă în grupuri și sunt mai puțin predispuși să viziteze localuri și hotele. Astfel, companiile din acest sector ar trebui să fie cât mai flexibile și  pregătite de noi provocări. Un rol aparte în acest context îl are reorganizarea procesului de recrutare, întrucât, în circumstanțele actuale, companiile HoReCa ar trebui să fie orientate atât către clienți, cât și către proprii angajați.