Cât de bine te potrivești rolului de manager? - DAD Human Capital

Cât de bine te potrivești rolului de manager?

12.05.2021

Conform studiului Edelman, 86% dintre respondenți se așteaptă ca liderii și managerii corporativi să ofere mai mult suport în rezolvarea problemelor sociale decât managerii publici. Aceste date denotă rolul pe care managerii și liderii îl au nu doar în contextul companiilor în care lucrează, dar și în contextul responsabilității sociale.

Totodată, misiunea unui manager de echipă este una destul de complicată deoarece necesită variate abilități și deprinderi. În acest sens, deseori poate deveni destul de complicat să te auto-identifici dacă corespunzi rolului de manager sau nu. În acest articol descriem principalele 5 trăsături ale unui lider. Analizând felul în care te regăsești în fiecare situație poți determina măsura în care corespunzi rolului de manager.

#1. Vii cu soluții, nu cu probleme

Problemele și obstacolele reprezintă componentele inevitabile a oricărui proces, inclusiv a procesului operațional desfășurat de către fiecare companie. Ele sunt inevitabile, deseori se repetă, deseori sunt diferite, dar un lucru rămâne cert: în calitate de manager al echipei cu siguranță te confrunți și te vei confrunta cu probleme și obstacole pe care va trebui să le rezolvi.

În acest sens, un manager adevărat cu trăsături de lider bine determinate nu privește problema ca ceva firesc, imposibil de depășit sau drept ceva, ce ar putea justifica eșecul sau inacțiunea. Managerul se orientează spre găsirea soluției, întrebându-se: ce aș putea întreprinde, cum aș putea proceda pentru a fi cât de puțin, dar mai aproape de scop?

În calitate de manager de echipă nu poți aștepta sfaturi sau sugestii referitor la ce ar trebui să faci sau cum ar trebui să procedezi. Dimpotrivă, anume managerul este acea persoană care oferă aceste sfaturi membrilor echipei pe care o conduce. Este important să promovezi abordarea că chiar și cea mai nereușită soluție este mai bună decât inacțiunea. Plus la aceasta, fiecare soluție aplicată te aduce mai aproape de obiectivul pe care îl ai în calitate de team leader.

#2. Facilitezi o comunicare eficientă

Conform studiului realizat de către Jouany & Martic, 3 din 4 angajați consideră că anume comunicarea eficientă și transparentă este cea mai importantă trăsătură a unui manager de echipă. De fapt, modul în care organizezi procesul de comunicare cu membrii echipei tale determină, în mare parte, succesul echipei și al tău personal. Astfel, poți fi manager de top doar în cazul în care poți seta o comunicare eficientă, și anume:

  • poți descrie clar propriile viziuni și idei care ar trebui implementate de către membrii echipei;
  • poți asigura îndeplinirea la timp a sarcinilor delegate;
  • poți asigura un proces eficient și transparent de feedback obiectiv și structurat;
  • poți facilita conversații productive atât în oficiu, cât și în condiții remote.

În cazul în care posezi aceste trăsături, cel mai curând, ești un comunicator excelent. Totodată, comunicarea managerială este un aspect care ar trebui perfecționat în continuu. Doar așa poți crește în calitate de lider și poți atinge noi performanțe de productivitate.

#3. Ești un bun manager atât al propriului timp, cât și al timpului echipei tale

Managementul eficient al timpului este o abilitate importantă atât pentru angajați, cât și pentru managerii acestora. În calitate de manager devine crucial modul în care îți gestionezi propriul timp, dar și timpul echipei tale. Timpul, deseori, devine pentru companie o resursă mai importantă decât banii. Anume din acest motiv este important să înțelegi că, în calitate de manager gestionezi nu doar angajați, dar și timpul pe care aceștia îl petrec la muncă. Anume managerul echipei decide unde și când să investească timpul echipei sale. De corectitudinea acestor decizii de investiții depinde în mod direct succesul echipei.

Reieșind din aceasta, în cazul în care nu ai un time management personal eficient, îți va fi complicat să aplici un asemenea time management în lucru cu echipa pe care o conduci. În consecință, îți va fi destul de complicat să îndeplinești funcțiile unui manager de echipă.

Citește și: Departamentul HR: orientat mai mult spre angajat sau angajator?

#4. Tolerezi greșelile

Cu părere de rău, nimeni nu a reușit și cel mai curând nici nu va reuși să devină imun în fața greșelilor. Atâta timp cât procesele din compania ta cuprind o anumită influență a factorului uman, erorile sunt inevitabile. În acest sens, în calitate de manager ar trebui să fii orientat spre criticarea problemei, nu și a persoanei care a comis eroarea. Managerul abordează erorile ca imperfecțiunea sistemului / procesului de lucru implementat. În acest caz, erorile ar însemna că sistemul de lucru ar trebui revizuit. Posibil ar trebui de îmbunătățit etapa de Quality Control, posibil ar trebui de implementat verificarea calității în câteva etape – double, triple check: poate exista o varietate de opțiuni.

Atunci când se comit erori, scopul tău în calitate de manager este să îmbunătățești, nu și să critici. O eroare este valoroasă prin faptul că îți indică punctele slabe ale procesului pe care l-ai creat. Astfel, scopul tău devine valorificarea erorii în așa mod, încât aceasta să contribuie la îmbunătățirea procesului și să reducă riscul comiterii erorilor pe viitor. Totodată, este binevenit și un feedback constructiv către angajatul / angajații / echipa care a comis eroarea. Acest feedback va avea scopul de a ajuta angajații să devină mai buni, să înțeleagă unde anume au greșit și să reducă riscul acestei erori pe viitor.

#5. Gestionezi eficient responsabilitatea: poți atât să-ți asumi responsabilitate, cât și să o deleghezi atunci când este cazul

Te potrivești rolului de manager în cazul în care nu eviți responsabilitatea, dar dimpotrivă, știi cum să o gestionezi. Pe lângă faptul că managerul ar trebui să posede capacitatea de a-și asuma responsabilitatea, acesta ar trebui să poată, la fel de bine, să o delegheze membrilor echipei sale. În caz contrar, se pierde conceptul lucrului în echipă. Plus la aceasta, unii membri din echipa ta se vor demotiva treptat deoarece nu le vei oferi posibilitatea să se auto-afirme și să crească prin asumare de responsabilitate. În al treilea rând – capacitatea de a delega responsabilitatea determină în mod direct și capacitatea de a delega sarcini și de a construi un workflow eficient.

Deseori poate fi destul de complicat să înțelegi dacă te potrivești rolului de manager sau nu. O înțelegere profundă și obiectivă a acestui aspect îți permite, de fapt, să înțelegi care sunt punctele tale forte și punctele slabe pe care le-ai putea îmbunătăți. Astfel, obții o percepție clară despre propriile capacități dar și, totodată, o percepție clară despre ce trebuie să faci pentru a deveni un manager mai bun.